Povestea mea
Sunt Adina – o căutătoare de sens, de adevăr și de profunzime umană.
Un om curios, atent la detalii, cu o nevoie profundă de a înțelege viața, oamenii și relațiile dintre noi.
Încă din copilărie, a existat în mine un impuls natural de a avea grijă de ceilalți. Fără să îmi dau seama atunci, această dorință de a susține și de a însoți oamenii a devenit, în timp, o parte importantă din cine sunt și din ceea ce fac.
Am o minte analitică, structurată și orientată spre claritate. Din acest motiv, primele mele alegeri academice au fost în zona economică și lingvistică – am absolvit FABIZ, Administrarea Afacerilor în Limbi Străine.
În același timp, însă, aveam multe întrebări fără răspuns. Așa am decis să urmez și a doua facultate, facultatea de psihologie, dintr-o dorință personală de a mă înțelege pe mine și felul în care relaționez cu ceilalți.
Drumul meu profesional, crescut din natură și introspecție
De-a lungul anilor, am investit în mai multe formări: programare neurolingvistică, psihodramă, coaching, public speaking și training, deoarece educația continuă este una dintre valorile mele principale.
Fiecare formare a fost, pe lângă o nouă competență profesională, și o etapă de maturizare interioară, de lucru cu propriile emoții, tipare de gândire și convingeri limitative.
În toți acești ani, natura a devenit un loc de încărcare a bateriilor pentru mine. Iubesc să fiu în natură! De două ori pe lună, cutreier munții României, iar frumusețea acestei țări continuă să mă uimească. În natură, cobor în interiorul meu, mă liniștesc și îmi reamintesc cine sunt. Mă simt acasă în păduri, în brațele copacilor cu mușchi verde smarald și priveliști care îți taie respirația. De acolo, din munți, mă întorc cu inspirație și motivație pentru a crea experiențe de învățare cu sens.
Astăzi sunt:
- Psiholog clinician în supervizare
- Psihoterapeut în formare (în metoda psihodramei)
- Coach de carieră și NLP
- Public speaking Coach
Formare profesională
Descoperă formările și certificările care îmi susțin munca.
Coaching & Psihologie
- 2026 – Psiholog clinician - Atestat de liberă practică | Colegiul Psihologilor din România
- 2024 – Certified Master NLP Practitioner | American Board of Neuro-Linguistic Programming
- 2023 – ICF Certified Career Coach | Career Shift
- 2022 – 2026 – Psihoterapeut | Asociația Română de Psihodramă Clasică
- 2021 – NLP Practitioner | American Board of Neuro-Linguistic Programming
Training & Public Speaking
- 2025 - Train the Trainers Diploma | Humanistic - acreditat de Ministerul Educației
- 2023 – Train the Trainers Diploma| Training Cafe
- 2021 – prezent – Speaker & Trainer | Toastmasters International (Toastmasters Bucharest Club)
- 2021 – Formator - acreditat de Ministerul Educației
Studii academice
- 2015 – 2017 – Master în Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în limbi străine (lb. engleză) | Universitatea de Studii Economice din București
- 2014 – 2017 – Facultatea de psihologie | Universitatea Titu Maiorescu
- 2012 – 2015 – Licență în Administrarea Afacerilor în limbi străine (lb. engleză) | Universitatea de Studii Economice din București
De ce să lucrezi cu mine?
Lucrez cu oamenii dintr-un loc în care mintea, emoțiile și corpul sunt la fel de importante. Am o structură analitică, dar și o sensibilitate care m-a învățat că schimbarea reală nu se întâmplă doar prin înțelegere rațională. Se întâmplă atunci când ne permitem să ne uităm în interiorul nostru, să simțim ce e de simțit și să rămânem prezenți, chiar și atunci când devine inconfortabil.
De aceea, aleg să fiu alături de tine și să te ghidez, pentru că știu cât de transformator este să fii văzut și înțeles cu adevărat și pentru că știu că fiecare om care ajunge să se întâlnească autentic cu sine își schimbă, inevitabil, felul în care trăiește, relaționează și contribuie în lume.